eggplantexcited42.info


Lifestyle and fashion pr

MOTTO: “Carnea nu este altceva decît o concentrare de celule moarte sau agonizante, trăind într-o hazna de sînge stricat, intrat în putrefacție. Iar oamenii numesc aceasta hazna alimentație benefică” (Robert Morse, naturopat)

Lumea mă ceartă că nu știu ce fac… că-mi pun sănătatea în pericol, de cînd am abdicat să mai mănînc carne… că doar carnea îți dă putere de muncă și zvîc intelectual. Că altfel, ajungi să te topești încet-încet, nici tu nu știi cînd… pînă nu-ți mai rămîn pe oase decît piei curgînde, ca o rufă pusă pe sîrmă la soare… iar de făcut ceva salvator- nimica!

Mama e prima care lifestyle and fashion pr se oțărăște la mine. Crescută cu ouă luate direct din cuibar, lapte proapsăt muls din ugerul caprei, carne și cîrnați afumați și brînză dulce, pentru ea sănătate înseamnă bunăstare. Iar bunăstarea se traduce prin belșug gastronomic, înainte de toate. Mult se mai chinuia cu mine săraca să pună în practică “teoria sănătății”, cînd eram mică. Mă hrănea cu piepți de pui cu cartofi copți în oala cu presiune, ficat de vită la grătar, măduvă pe pîine prăjită, supă de cocoș cu galuște pufoase, drob de miel și ciorbă de burtă, tocăniță de limbă de vițel cu măsline și cîte și mai cîte hălci fripte de animale moarte…

Mi le dădea cu vorba bună, întîi. Dar eu, instinctiv, mă puneam pe călcie, ca un catîr încăpățînat, de nu mai dibuia biata de ea nici o breșă, să-mi strecoare printr buze cu de-a sila măcar un vîrf de linguriță, cît de mic ar fi fost el. Disperată, trecea la represalii! Adica, din două vorbe repezite, se ștergea ca nimica – de pe lista de libertăți – toata rațiunea mea de a exista: nu tu parc și alergare cu rotilele, nu tu vizite la prieteni, nu tu joacă de nici un fel. Așa că, de gura ei și de spaima amenințărilor – doseam pe furiș bucățile de carne prin buzunare si prin te miri ce unghere neștiute. Munți de piepți de pui, stafidiți prin nebăgare de seamă se strînseseră dupa aragaz sau în dosul dulapului de bucătărie, care au avut decența să degradeze lent, fără să mucezească și să duhnească. Așa că multă vreme nimeni n-a băgat de seamă volatilizările din farfurie… Cum au decurs ostilitățile cînd s-a aflat adevărul, asta e o altă poveste…

Pe atunci nu știam de ce ma fofilesc cînd vine vorba de carne. Azi știu!

Cu ajutorul lui Robert Morse (Cum să trăim sănătos fără toxine) am strîns, ca un colecționar de timbre rare, 21 de argumente pe care mi le-am lipit de-a dreptul în frunte, să mă ajute să mă țin cu înăpățînare de hotărîrea de a fi vegetariană.

Pe cei care mă judecă, îi rog să rămînă consecvenți cu ei înșiși. Daca mai pot, după ce citesc argumentele lui Robert Morse. Și ale mele, de 4 ani …

1. CARNEA CONSUMA ENERGIE  VITALA, in procesul digestiei, in loc sa o genereze. Proteina animala este un lanț de aminoacizi, care trebuie întîi descompus în elemente constitutive, pentru ca organismul să o poată folosi. Asta presupune eforturi energetice uriașe. Cu alte cuvinte în loc sa-ți dea, îți fură din energie.

2. CARNEA CONȚINE ADRENALINĂ ÎN CANTITĂȚI MARI (secretată de groaza animalelor sacrificate) care epuizează glandele suprarenale umane și duce în timp la hipertensiune. Adrenalina provoacă furie și agresivitate celui care consuma carne.

3. CARNEA E TOXICĂ, datorita acidului uric (care provoacă guta), acidul fosforic și acidul sulfuric, formați în procesul de digestie și metabolismul proteinelor din carne. Acești acizi au o acțiune iritantă și inflamatoare asupra țesuturilor.

4. CARNEA ELIMINĂ CALCIUL din organism, datorită azotului din compoziția proteinei din carne, cu conținut bogat în fosfor.

5. CARNEA E ACIDĂ, ducînd la inflamații ale țesuturilor și degradarea lor rapidă și la așa numita acidoză, cauza tuturor bolilor. De la o raceala pînă la cancer!

6. CARNEA CREȘTE COLESTEROLUL ducînd la accidente vasculare, hipertensiune arterială, angină pectorală, boli de inimă, obezitate și impotență, etc.

7. CARNEA PROMOVEAZĂ CALCULII HEPATICI ȘI BILIARI

8. PROTEINELE ANIMALE PUTREZESC în interiorul organismului, dînd trupului un miros greu.

9. CARNEA DUCE LA APARIȚIA CANCERULUI DE COLON. Mai ales consumul de carne roșie este asociat cu creșterea compușilor de tip N-Nitroso din culturile de bacterii intestinale, care lezează colonul și provoacă tumori maligne la nivelul lui.

10. CARNEA DUCE LA APARITIA CANCERULUI HEPATIC SI PANCREATIC

11. CREȘTEREA ANIMALELOR SE FACE ÎN CONDIȚII DEZUMANIZANTE PENTRU CRESCĂTORI, în spații închise, lipsite de lumina soarelui sau de aer curat. Animalele sunt injectate cu hormoni de creștere, hrănite cu furaje pline de pesticide și ierbicide, cu concentrate făcute din faină de oase, bolnave de cancer, cel mai adesea. Sunt maltratate și ucise apoi cu cruzime.

12. CREȘTEREA ANIMALELOR A FĂCUT RAVAGII MEDIULUI. Defrișările masive, pentru ca în locul pădurilor să se creeze locuri de pășunat, au dezechilibrat eco-sistemul planetar, distrugînd habitatul natural al animalelor sălbatice, diminuînd cantitatea de oxigen și provocind încălzirea globală.

13. CONSUMUL DE CARNE SCURTEAZA VIAȚA (prin epuizarea în timp a organelor vitale).

14. CONSUMUL DE CARNE STIMULEAZA, IRITĂ SI INFLAMEAZĂ ORGANELE SEXALE (În special glanda prostatei, ducÎnd la apariția prostatitei)

15. CARNEA ESTE INJECTATA CU HORMONI DE CREȘTERE, ANTIBIOTICE ȘI VACCINURI, toate considerate cancerigene.

16. ANIMALELE SUNT HRĂNITE CU UN AMESTEC DE FURAJE ȘI CARNE TOCATĂ, PROVENITĂ DE LA VACI, PORCI, GĂINI BOLNAVE ȘI AGONIZANTE ȘI OI MOARTE. Aceste practici duc la acidoză și îmbolnăvesc animalele, așa cum îi îmbolnăvesc și pe oameni. Ăsta este motivul apariției unor boli teribile ca “boala vacii nebune”.

17. INGESTIA DE PROTEINĂ ANIMALĂ INTERFEREAZĂ CU ABSORBȚIA MANGANULUI DIN ORGANISM, ceea ce poate provoca amețeli, tulburări de echilibru, spasme, convulsii, probleme de transmitere a impulsurilor neuronale (miastenie, aritmie cardiaca, fibrilații), probleme neuromusculare, boala Parkinson si boala Lou Gehring.

18. CARNEA ABUNDĂ ÎN CELULE ROȘII MOARTE, cu conținut mare de fier ionizat (extrem de diferit de cel de origine vegetala), care poate duce la scăderea nivelului de crom (necesar în transferul de insulină), scăderea nivelului de zinc (necesar în producerea insulinei și a energiei), lezarea țesuturilor hepatice, pancreatice si renale; scăderea nivelului de calciu, creșterea nivelului de sodiu (cauzatoare de edeme)

19. CARNEA ESTE PRINCIPALA CAUZĂ CARE DUCE – ÎN MOD DIRECT – LA DEGRADARE DANTURII, datorita faptului ca interferează cu absorbția calciului;

20. CARNEA E INADECVATĂ CONSUMULUI UMAN DIN CEL PUȚIN 7 MOTIVE: 1) carnivorele au gheare cu care iși prind prada; oamenii, n-au; 2) carnivorele au canini și incisivi puternici, cu care sfîșîie carnea, dar n-au în schimb molari plați cu care să o mestece, așa că o înghit bucăti întregi; oamenii nu au dinții din față ascuțiți, dar au molari destinați să macine bine bolul alimentar; 3) carnivorele au tractul digestiv doar de trei ori mai mare decît lungimea corpului, ceea ce faciliteaza evacuarea destul de rapidă a carnii digerate, intrate in putrefacție; oamenii au traiectul digestiv de 10-12 ori mai mare decît lungimea corpului, unde carnea intrată in putrefactie poate stagna și pina la 5 zile într-un corp încă sănătos, dar uneori rămîne lipită de pereții colonului ani de zile, sub forma așa numitei plăci mucoidale. 4) stomacul carnivorelor secretă acid clorhidric puternic, care digeră proteina animală; stomacul uman secretă un acid clorhidric de 20 de ori mai slab decît cel al carnivorelor. 5)  glandele salivare ale carnivorele n-au rolul de a pre-digera alimentele; la oameni s-au dezvoltat glande salivare productive, al caror produs (saliva) are enzime puternice care predigeră carbohidrații. 6) saliva carnivorelor este acidă; saliva oamenilor este alcalină. 7) digestia nutrienților se face rapid și direct în stomacul carnivorelor, sub influența acidului clorhidric puternic; digestia omului începe în gură, sub acțiunea enzimelor salivare specializate în carbohidrați și lipide, trece în stomac, unde se descompun proteinele cu ajutorul pepsinei și se desfasoară în toată plenitudinea ei, lent, în intestinul subțire al omului. Absorbția nutrienților are loc abia în intestinul gros, după un parcurs lung, uneori de 7 metri, cît are tractul digestiv.
21. CARNEA ANIMALĂ NU E CU NIMIC DIFERITĂ DE CEA UMANĂ, AVÎND ACEEAȘI COMPOZIȚIE CHIMICĂ. Un exercițiu de imaginație, propus de-un amic, m-a pus in situația dramatică ipotetică a unei izolari forțate împreună cu cîțiva prieteni, înfometați cu toții, puși să decidem între a trăi sau a muri de inaniție, atunci cînd unica sursă de hrană e gamba tovarășului de suferință. Într-o astfel de situație, nu mă imaginez decît murind de foame…



Related news


What to wear under a dance leotard
Ru890 00s fashion
Fashion blog series ideas
Tyra banks fashion style
Botines camperos stradivarius fashion
How to draw 10 head fashion figure template
Mercedes-benz fashion week istanbul images
Gabriella miroglio fashion